Povestea noastra a început în anul 2017. Primele lucrări de broderie pe care le-am realizat au fost de aplicare de broderie și embleme direct pe materialul textil, cu ajutorul unei singure mașini de brodat semi-profesionale.

Ne-am ghidat întotdeauna după cerințele primite și am încercat cu fiecare comandă să aducem bucurie, mândrie și uimire clienților care ne-au solicitat serviciile. În acest mod am reușit să realizăm broderii de cea mai înaltă calitate.

În momentul de față suntem o echipă de 2 oameni pasionați, motivați și muncitori. Avem același obiectiv: să dăm viață imaginației, prin realizarea unei broderii perfecte, unice și de impact, cu ajutorul imaginației și a sfaturilor dumneavoastră.

pro-x-large

Furnizorul de broderie potrivit pentru tine

Puterea pe care o are o cusătură bine făcută este confirmată de rezistența acesteia în timp. Pe același principiu ne construim și relațiile cu clienții și cu partenerii noștri. Ceea ce contează pentru noi este mulțumirea ta. De aceea, înainte de realizarea broderiei ne asigurăm că ne-am însușit toate specificațiile și detaliile pe care ni le-ai transmis în solicitare.

Același lucru este valabil și în cadrul serviciului de digitizare. Nu ai încă definitivat un model de brodat (emblemă, mesaj promoțional, logo, siglă)? Ai o schiță și de la ea vrei să începi grafica? Noi te ajutăm ca aceasta să prindă formă. Îți oferim suportul tehnic necesar pentru ca imaginea pe care o brodăm să fie cea pe care ți-o dorești. O broderie realizată pentru nevoile tale.

O imagine brodată face diferența

Organizarea este unul dintre cuvintele care definește povestea noastra. Atât în realizarea unei broderii cât și în conceperea unui program de broderie. Onorăm comenzile în timpul agreat și la calitatea așteptată. Investim în tehnologie și primim inovațiile din domeniu cu entuziasm. Cu fiecare proiect pe care îl preluăm ne dezvoltăm performanța. Învățăm tehnici și metode care ne ajută să răspundem chiar și celor mai dificile solicitări.